Nimeni n-a iubit ca noi

Îmi smulgi cuvintele din mână
și sângele mi-l sorbi cu vorbe grele;
amărăciunea unei vieți mai grele 
mă cuprinde și fericirea-mi amână.

Ploaia ce cade peste visele grele
răsare ca un văl bântuit de ghețuri
pe-o piatră funerară dintre cețuri
și-mi stinge toate zilele mele.

Mă simt un nor rătăcit prin furtuni;
fără aer și soare și pământ,
ca o scrisoare de dor dusă de vânt
și pierdută mă simt în genuni.

Din tot ce-a fost, un nume a rămas
pe-o cruce-ngenuncheată de ploi
și nimeni n-a iubit mai pierdut ca noi
și nepătruns de-amărăciuni fără de glas.

Printre coclauri mă sting fără tine
și fără atingeri de foc zdrențuit
ce mistuie tot...mă întreb de-ai iubit
măcar visul ce-odată ne curgea prin vine.

Dida Diana Cioponea